E riscant să vorbeşti despre
iubire. Teama că nu eşti iubit sperie la fel de mult ca frica de
moarte. "Dovezile" de iubire sunt extrem de rare şi tânjim dupa ele.
Poate şi de aceea e greu să vorbim despre ele.
Doamna Orţan, mama lui Ciprian,
primeşte uneori dovezi adevărate de la soţul ei. Se mândreşte cu ele,
întorcând iubirea. Seria lui Cipri nu documentează manufacturarea
pantofilor, ci vorbeşte despre iubirea părinţilor. Fotografiile lui
Cipri sunt un substitut. Reprezintă de fapt "pantofii" dăruiţi mamei şi
tatălui lui.
G. Şerban
Tata făcea pantofi. Şi acuma mai face, dar foarte foarte rar.
Când eram în gimnaziu în fiecare sâmbătă
dimineaţă tata îmi dădea deşteptarea foarte devreme, cu ciocănitul la
pantofi. Atelierul lui era pe balcon, iar uşa balconului era în camera
mea. Pentru mine, care adoram să dorm până târziu sâmbata, era un
dezastru. Cu timpul m-am obişnuit cu asta şi am început să îi observ
meşteşugul. Lucra cu plăcere şi multă migală. Stăteam cu orele să îl
privesc cum lucrează. De fiecare dată când termina o pereche de pantofi
eram uimit de cât de bine arătau. Nu îmi explic nici acuma cum îi ies
aşa de bine şi arată ca şi pantofii din magazine.
Tata făcea pantofi mamei. Multă lume îi dădea
pantofi la reparat, dar mamei îi făcea pantofi. Şi mama îi purta şi se
lauda cu pantofii făcuţi de tata. Se imbrăca elegant în tot felul de
combinaţii care să scoată în evidenţă pantofii făcuţi de tata. Erau
pantofi cu toc înalt, pantofi cu toc mic, pantofi cu fundiţe, pantofi în
tot felul de culori: roz, turcoaz, negri, albaştii etc.
Au trecut ceva ani de când am terminat
gimnaziul, dar când mă duc acasa încă mă uit cu placere la tata când se
întâmplă să mai facă o pereche de pantofi. Mama încă se îmbracă elegant
şi poartă pantofi făcuţi de tata. Şi tata încă îi mai face pantofi
mamei.
Proiect realizat in cadrul cursului Diafragma9 - Cluj 2011-2012
